Confesiuni ale femeilor care NU au facut avort Imprimare
Avort - Marturii despre avort - Femei care NU au avortat
Scris de Administrator   
Luni, 11 August 2008
Vizualizări: 16385
"Lumina e importanta!"

Ma numesc A. Cristina si am 21 de ani, sunt casatorita de 1 an si acum 2 luni am ramas insarcinata. Nu imi venea sa cred, pentru ca imi doream din suflet un copil cu toate ca sunt foarte tanara. Intr-o seara a venit sotul meu acasa cu doua teste de sarcina si era foarte sigur ca nu sunt insarcinata. Am facut primul test si dupa 2 minute a iesit pozitiv, nu ne venea sa credem ca sunt insarcinata si am facut si al doilea test si a iesit tot pozitiv. Eu am inceput sa plang de fericire si ii multumeam lui Dumnezeu ca sunt insarcinata. Sotul meu imi zicea sa fac avort ca suntem prea tineri pentru a avea un copil si ca nu avem situatie sa il crestem, am inceput sa plang si vroiam sa mor in momentul ala. Soacra-mea a zis ca trebuie sa fac avort ca avortul nu e o crima. Plangem si ma rugam in fiecare zi la Dumnezeu sa imi dea putere sa trec peste tot si sa il lumineze pe sotul meu. Intr-o noapte am visat ca mi-a aparut un copil in fata si mi-a zis: "Mami,Lumina e importanta!", si de atunci am stiut ca e un semn de la Dumnezeu si m-am hotarat ca nu voi face avort orice s-ar intampla. Eu sunt in strainatate si mi-am sunat parinti si le-am zis ca sunt insarcinata, ei m-au sustinut si s-au bucurat cand au aflat ca voi fi mama. Acum sotul meu si-a cerut iertare si am hotarat sa pastram copilu si sa il crestem. In fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat bebele si ca nu m-a lasat sa fac o prostie. Avortul este o crima pentru ca s-a dovedit ca la 18 zile de la conceptie ii bate inima la copil. Orice fiinta merita sa traiasca.

Cristina A.



Sint bucuroasa ca nu am facut avort - Oana

Dragii mei

Vreau sa va spun povestea mea pentru a fi un sprijin pentru tinerele dezorientate si disperate,asa cum am fost si eu.

Aveam 26 ani,terminasem facultatea si nu aveam un serviciu ,prietenul meu mai avea o luna si termina stagiul militar. Nu aveam nici unul bani,eram impreuna de 3 ani si ne faceam planuri de viitor.Evident, nu era momentul sa avem un copil.Intr-o zi,am aflat ca eram insarcinata.I-am spus de acest lucru si in glasul lui se simtea deznadejdea. Parintii lui au spus mai intai sa pastram copilul, apoi s-au razgandit,pe motiv ca nu avem cu ce sa il crestem.In acelasi timp el nu vorbea despre o casatorie.

Parintii mei au facut presiuni sa avortez copilul.Eu eram in cumpana,eram credincioasa,dar ma aflam intr-o situatie in care nu stiam ce sa fac.

Ma rugam la Dumnezu sa ma invete ce sa fac.Tot amanam dusul la doctor.Am avut un vis in care un calugar(sau preot) care imi daruia carti religioase,tamaie si eu vroiam sa il refuz.El mi-a spus atat:"Ia-le,o sa ai nevoie!".Intr-un alt vis,am visat o fetita cu o privire atat de blanda si de buna..era copilul meu.

Inca plina de indoiala,am fost la doctor sa avortez. Printr-o minune,doctorul mi-a spus ca nu imi face avort deoarece copilul este prea mare (aveam 2 luni si ceva,aproape 3 de sarcina).Teoretic inca eram in termenul obisnuit de avort.

Din acel moment, am vazut in asta un semn si m-am hotarat sa nu ucid acest copil, orice ar fi.

Eram intr-o situatie disperata,fara bani,prietenul ma parasise(am stat despartiti vreo 3 luni), tatal meu ma ameninta ca ma da afara din casa..Cu credinta in Dumnezeu le-am rabdat pe toate.mergeam la biserica si ma rugam la Maica Domnului.

Cand eram insarcinata in 5 luni, eu si prietenul meu ne-am impacat si apoi ne-am casatorit.

Avem o fetita superba,pe care o iubeste foarte mult, de mine ce sa mai spun, e cea mai mare bucurie a mea

Dumnezeu ne incearca si ne pune la incercare, dar noi nu stim ce are pregatit pentru noi.

Ma intreb adesea,cat de goala ar fi fost viata mea daca mi-as fi ucis copilul.

Nimeni nu se astepta sa ne impacam si sa imi fie bine pe viitor si totusi Dumnezeu a avut grija, si astazi II dam slava ca ne-a ocrotit si pe noi ,si pe fetita noastra.

Fetelor,oricat de disperata ar fi situatia voastra, nu deznadajduiti,pentru aceste suflete nevinovate Dumnezeu ne poarta de grija si ne scoate din cele mai complicate situatii, care par de nerezolvat pe moment.

Dumnezeu sa va ajute!



Neliniste

Am trecut prin momente groaznice...crezand ca sunt insarcinata...Plangeam aproape in fiecare seara nu stiam ce sa fac la cine sa ii povestesc prin ce momente trec...Imi era teama sa vorbesc cu mama mea aveam doar 16 ani, imi era rusine...I-am povestit prietenului meu "necazul" sau "fericirea"...Mi-a spus Catty nu plange daca esti insarcinata il vom creste...Ma uitam in ochii lui si nu imi venea sa cred ce spune imi trecea prin minte "Omul asta este idiot eu la 16 ani cu un copil pe brate?"...Am plecat acasa plangand...A 2a zi la scoala aveam educatiie sexuala...Au fost 2 profesoare si ne-au explicat si despre avort etc...Eu traiesc in Spania de 2 ani si aici avortul este "ilegal" ...Se face avort doar in condiitile: 1 Sarcina este rezultata din urma unui viol 2.Daca mama sau fatul saunt in pericol.Eu va spun ce au spus profesoarele (nu stiu daca este adevarat ca nu m-am interesat).Dupa toate auzite am ajuns acasa si l-am sunat pe Ramon si i-am spus sa imi i-a un test de sarcina...A venit in 30 de min si mi-a spus : "UITE TE-AM ADUS ASTA DACA IESE POZITIV NICI PRIN MINTEA TA DE COPILA SA NU ITI TREACA CA AM SA TE LAS SA OMOTI O FIINTA MAI BINE ZIS COPIILUL NOSTRU"...A 2 zii dimineata cand eram sg in casa l-am sunat si i-am spus: "Vino la mine nu ma lasa singura "....A venit, iar eu am intrat la baie am facut testul si dupa l-am lasat pe el sa se uite era NEGATIV.Am fost cea mai fericita dupa Terra...Vazand acest film am sa fiu foarte precauta sa nu ajung sa imi ucid propiul copil

Catty



avort sau "te iubesc mamicuta mea scumpa" ...

Aveam 24 de ani ... abia ma maritasem de 3 luni si il cunosteam de numai 4 luni ... eram inca studenta ... cum sa fac copil cand inca nu imi cunosteam bine sotul, nu ma realizasem profesional ...

Am plecat plangand de la doctor ... teama mea devenise realitate ... eram insarcinata ... mergeam pe strada si plangeam ... nu imi doream inca copil, nu mai fusesem niciodata insarcinata ... era mult prea devreme, nu imi traisem inca tineretea, luna de miere ...si mai presus de toate rasunau din memorie plansetele mamei mele cand ma ruga sa nu fac niciodata avort caci voi ramane marcata pe viata ... orice s-ar intampla, daca Bunul Dumnezeu a ingaduit sa mai vina pe lume un sufletel, nu il va lasa niciodata de izbeliste ... "sa nu faci niciodata greseala mea" ... imi rasunau in minte rugamintile mamei mele ...

Am ajuns acasa si i-am dat sotului vestea ... concluzia, avortul.

Suntem inca prea tineri, nici nu ne cunoastem prea bine, poate nu ne vom intelege si copilul va ramane fara familie ...etc ...

Au urmat nopti de plansete si framantari, vedeam mereu inimioara de pe ecranul ecografului care batea in mine ... cu ce drept sa o opresc eu sa mai bata ??? e copilul meu, e adevarata mea jumatate ... cum sa fac asa ceva ??? fie ce-o fi ... nu il omor !!!

I-am spus sotului decizia mea ... au urmat o serie de stari tensionate dar Dumnezeu m-a intarit si am mers mai departe ...

L-am adus pe lume pe baietelul meu minunat, Alexandru. Are acum 4 ani si jumatate si inca un fratior de 1 an si jumatate, David - si el un alt "neasteptat".

Dupa ce s-a nascut si David sotul meu ne-a parasit ... nu ne mai intelegeam, eu am facut intentionat acesti copii, imi reprosa ...

Fetelor, acum am 29 de ani si am 2 baietei MINUNATI, oglinda ochilor mei si toata fericirea mea.

Suntem foarte fericiti toti 3 ... Dumnezeu ne ajuta in fiecare clipa ... suntem cu totii fapturile Lui si trebuie numai sa ii acordam toata increderea ca sa vedem imediat si rezultatele.

Sunt sigura ca sotul meu se va intoarce la copiii lui. Dumnezeu il iubeste si pe el si il va lumina la un moment dat ... eu ma rog mereu pentru asta.

Vreau sa va impartasesc gandurile mele si sa va rog sa meditati si sa va informati foarte bine inainte sa faceti un avort. Sa intrebati pe toate femeile din jur care au facut avort de ceea ce simt si pe toate mamicile fericite care au scapat de ispita ucigasa.

Eram si inca sunt tanara ... doream sa imi traiesc viatza, sa umblu prin discoteci, etc ... au venit copiii si ma gandeam ca s-a sfarsit viatza mea, ca voi fi prizoniera in casa cu 2 pui mici, ca mi s-a terminat viata si libertatea ...

NIMIC MAI FALS !!! Acesti pui mici crescuti din noi sunt izvorul adevaratei noastre fericiri !!! Nu ma credeti ... lasati-i sa traiasca si o sa va convingeti singure !!! Raspundeti acestei provocari si veti ajunge la aceeasi concluzie.

Care "te iubesc" credeti ca va va incalzi cu adevarat inima ... cel spus in momente fierbinti, de cel care doreste constient sau inconstient ca obtina "ceva" de la noi sau ... cel spus de un sufletel mic, sincer si curat ...

"Te iubesc mamicuta mea scumpa. Esti cea mai frumoasa mamica din lume" ... mi se spune de cateva ori zilnic de puiul meu pe care acum 5 ani ma gandeam sa il avortez ...

Am vazut de curand pe internet un film de 20 de minute cu un avort ... filmat "live" ... intrati pe pagina aceasta http://www.avort.ro/strigatul-mut.php si uitati-va la film ... eu am plans si m-am rugat sa lumineze Dumnezeu mintile tuturor femeilor sa nu facem sau sa mai facem vreodata asa ceva ...

Acum am un pui mic, de 1 an si jumatate in brate care nu ma lasa sa scriu ... ma trage de par, ma pupa, bate cu palmutele in tastatura ... miroase tot a laptic si spune mereu "mama" cu atata dragoste si cu cea mai fericita "mocusoara" ...

Alegeti, dragile mele ... ne vrem copiii strangandu-ne in brate sau macelariti in bucati in aspiratoarele din cabinetele ginecologice ...

Eu sunt fericita ... fiti si voi alaturi de mine si puii vostri minunati.

Cristina



Marturia unei preotese din Sibiu

Sunt o fiinta fericita! Fericita in primul rand pentru ca Preabunul Dumnezeu m-a invrednicit sa-L cunosc din frageda pruncie, ca a ingaduit sa port numele Preasfintei Maicii Sale, apoi ca mi-a daruit bucuria maternitatii, prin cele trei fetite minunate: Anastasia (5 ani), Daria (3 ani) si Nectaria (1 an) si ca in cele mai grele momente ale vietii m-a purtat El Insusi pe brate prin sfintii Sai, pe care i-a randuit facatori de minuni si doctori fara de arginti tuturor celor care ii cheama cu credinta in ajutor.

Am vazut cu ochii mei fapte minunate savarsite de unii dintre acesti <<dumnezei prin har>> care, desi mutati cu sufletul la cer, n-au uitat de noi cei de pe pamant, ci fie si-au lasat trupul indumnezeit drept altar de inchinare izvorator de tamaduiri trupesti si sufletesti, fie au lasat ca prin praznuirea lor sau prin simpla pomenire a numelui lor,  binecredinciosii aflati in nevoi, sa-si gaseasca de indata izbavirea. As aminti aici pe cei fata de care nutresc o evlavie mai deosebita datorita grijii lor speciale fata de noi: Sfantul Mare Mucenic Mina – izbavitorul de pagube si aducatorul lucrurilor furate sau pierdute, Sfanta Mare Mucenita Varvara – patroana copilariei mele, Sfintii Mucenici Gurie, Samona si Aviv (+ 15 nov, Edesa), Sfintii Rafail, Nicolae si Irina din Lesbos (+1463; martirizati de turci) si, nu in ultimul rand, SFÂNTUL NECTARIE  al Eghinei, grabnic ajutatorul si aducatorul de blandete, pace si  bucurie in case si in suflete.


Demn de remarcat este faptul ca deseori sfintii ne cauta ei pe noi, inainte ca noi sa dam de ei. Asa s-a intamplat cu Sfantul Nectarie: “m-a cautat” in anul I de Facultate prin cineva care dorea o traducere succinta a vietii Sfantului din franceza in romana. Atunci auzisem pentru prima data de acest mare taumaturg daruit de Dumnezeu grecilor si intregii lumi. Dar, din pacate, nu l-am pus la inima. Am luat doar cunostinta de existenta lui si l-am uitat. Au trebuit sa treaca inca 10 ani ca sa ma intalnesc efectiv cu dansul.

Si aceasta s-a petrecut pe 19 octombrie 2003, ziua in care am adus-o pe lume pe Daria. Inainte cu cateva ore de a naste (desi mai aveam inca o saptamana pana la termen), printr-un telefon providential, bunele si grijuliile mele surori ma instiinteaza ca Sfantul Nectarie ajuta pe toate femeile insarcinate care se roaga lui sa nasca in mai putin de o ora. Pana in acel moment stiam despre Sfant ca este vindecator de cancer. Nimic mai mult. Aveam sa constat, la scurt timp, ca daca nu-l strigam pe Sfant in chinurile cumplite ale nasterii, aceasta n-ar fi durat numai 50 minute – spre marea surprindere a mea si a personalului medical, iar eu nu as mai fi fost acum in viata. Pana la orele 22.00 nu am avut nimic, nici o durere. La 22.50 ma aflam deja in fata miracolului: o fetita superba, cu ten curat rozaliu, blonda, cu ochii albastri... Nu-mi venea sa-mi cred ochilor! I-am pus numele Daria pentru ca 9 luni de zile mi-a staruit in minte numele acestei Sfinte  (+19 martie), dar inca pe masa de nastere fiind, nu am rezistat sa nu-i fagaduiesc Sfantului Nectarie ca daca Dumnezeu imi va mai darui o fetita ii voi pune numele lui.

Timpul a trecut ...si in primavara anului 2005 eram din nou insarcinata. Ce-i drept, aceasta ma luase pe nepregatite. Planurile mele de viitor se indepartau unul cate unul, semn ca voia lui Dumnezeu era alta. Starea de rau general, greturile teribile, durerile abdominale m-au indreptat, vrand-nevrand, spre medicul ginecolog care, in urma unei ecografii, a declarat sotului meu: “Sotia dumneavoastra are o sarcina extrauterina. Trebuie neaparat operata, altfel exista riscul ca una din trompe sa explodeze, iar doamna sa ajunga in stare de soc la spital. Maine dimineata o voi opera chiar eu. Va astept cu o confirmare”. Am ramas cu gura cascata. Nu am putut lua nici o decizie imediata. Si cum oare as fi acceptat operatia cand stiam ca as savarsi un pacat la fel de mare precum avortul? Am ajuns acasa bantuita de ganduri si de mustrari de constiinta : “Sa fie o atentionare a lui Dumnezeu ca nu am primit de la bun inceput <<darul minusculei vieti>> cu bucurie, cu liniste, cu recunostinta, ca m-am intristat, ca m-am descurajat? De ce a ingaduit pentru mine aceasta incercare? Sigur, am gresit! Acum ce voi face? Voi avea atata credinta incat sa merg inainte asteptand clipa fatala si lasandu-ma cu totul in mainile Stiutorului a toate? Te-am maniat, Doamne, iarta-ma!” – strigam in strafundurile fiintei mele. Si mi-am amintit din nou de Sfantul Nectarie. „Il voi lua ca mijlocitor. El e cel mai potrivit pentru situatia in care ma aflu. De va voi, va putea preschimba raul in bine...“ – mi-am spus cu o oarecare vioiciune de spirit. M-am asezat in genunchi si i-am citit acatistul cu lacrimi, rugandu-l staruitor sa-l treaca pe copilas “parleazul”, aducandu-l in mediul lui propice de dezvoltare. Ce nu e cu putinta la Dumnezeu? Dupa acest “botez” al constiintei m-a impins sufletul sa-i fagaduiesc inca o data ca, daca va decurge totul firesc, copilasul ii va purta numele, iar minunea o voi propovadui verbal si in scris ca sa cunoasca toti cat de “minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai”. Dupa 48 de ore m-am prezentat cu un bilet de urgenta la un alt doctor pentru o noua ecografie. Nu mai aveam cum sa stau linistita acasa. Am intrat cu prioritate, si, dupa efectuarea examenului clinic de rigoare, doctorul mi se adreseaza zambind: “Despre ce urgenta e vorba? Sarcina este absolut normala, la locul ei...Totul e OK”. Am tresarit de uimire... Bataile inimii mele se armonizau intr-un dans inaltator cu bataile grabite si vesele ale micutei inimioare. Am rasuflat usurata si profund multumita. Parca ma intorsesem dintr-o batalie. Purtam steagul biruintei obtinute de marele meu binefacator, Sfantul Nectarie, al carui nume imi revenea necontenit pe buze.

A sosit cu pasi repezi si praznicul Sfantului (9 nov), zi in care am purces spre racla cu particica din sfintele sale moaste, adapostita de Biserica Spitalului TBC din Sibiu. Pana in acea zi nu am stiut ca Sibiul are o asemenea avutie. A avut grija Sfantul si de data aceasta sa ne cheme la el ca sa-l putem “imbratisa” prin rugaciune. Nasterea era programata la sfarsitul lunii, dar ma bucur sa cred ca Sfintii Gurie, Samona si Aviv “s-au inteles” cu Sfantul Nectarie sa aiba si ei o contributie la fericitul eveniment. Am nascut chiar de praznicul lor (15 nov), in prima zi a Postului Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. La ora 10.00 dimineata, cand s-au intetit durerile, m-a sunat sora mea cea mica incredintandu-ma ca imediat va incepe sa citeasca Acatistul Sfantului Nectarie. La 10.30 punct, cand ea a terminat Acatistul, si-a facut aparitia “zana zorilor”, minunata Nectaria, care, printr-un tipat unic si de neuitat, ne dadea de veste ca a parasit intunericul pantecelui matern, dornica de lumina neinseratului soare. Inca nu coborasem de pe “masa de jertfa” cand a trebuit sa depun marturie despre adevaratul nostru Salvamar. “Nectaria sau Nectarina?” – ma intreaba doctorul mirat. “NEC-TA-RIA!” – ii raspund silabisit si complet epuizata. “Dar ce nume e asta? N-am mai auzit...”. Pe moment m-a ispitit gandul sa-i dau un raspuns simplu, real si strain de tainica realitate a comuniunii noastre cu lumea cereasca (ex: “in compensarea amarelilor groaznice pe care le-am avut in timpul sarcinii...”), dar constiinta nu m-a lasat: “De la Sfantul Nectarie, care a vindecat-o pe fetita mea cea mare de o boala grea si care m-a ajutat la nastere...” “Cine e? E mort sau viu?” – continua sa ma interogheze uimit doctorul. “Si una si alta. E un sfant al secolului trecut, ale carui sfinte moaste se afla in insula Eghina din Grecia si o parte chiar la noi in tara. A fost profesor, mitropolit, sfant!...”. “Si cum comunicati: in greaca sau in romana? Stie si limba romana?”. “Stie toate limbile pamantului, domnule doctor!”. “ Ei, lasa-ma! Cum asa?”. L-am lasat..., dar in grija Sfantului Nectarie, sa-l calauzeasca cum stie el spre adevar.

Dar sa revin la dulcea mea Nectarie, cu cateva remarci: o privesc si nu ma mai satur. Nu pentru ca ii sunt mama, ci asta o spun toti cei cu care ne intalnim. Sper sa nu fiu prea indrazneata daca afirm ca chipul ei are multe in comun cu chipul Sfantului Nectarie: ochii mari, albastri, extrem de blanzi, spranceana stanga mai coborata decat cea dreapta, zambetul gales si suav. “Copiii <<surpriza>> sunt cei mai reusiti” – mi-a soptit odata un preot sibian, tata a 5 copii exceptionali, iar Nectaria a certificat acest lucru. Dumnezeu nu greseste niciodata cu noi, dar noi adesea... Dar noi adesea si iremediabil. Daca as fi ascultat de primul glas, as fi pierdut o comoara mai scumpa decat tot pamantul cu toate bogatiile lui. Daca as fi acceptat condamnabila operatie si nu mi-as fi pus nadejdea in Atotputernicul Dumnezeu, Nectaria acum nu ar mai fi fost. In prezent nu mi-as mai fi indulcit vazul, auzul, mintea si sufletul cu “mierea” ingereasca a acestei “albinute”, ci m-ar fi asteptat, fara sa stiu, “cupa” plina de “fiere” a Judecatii de pe urma. Slava Preabunului Dumnezeu, sfintilor Sai si indeosebi Sfantului Nectarie ca nu m-au lasat sa cad in ispita!

Am amintit mai sus de o alta minune a Sfantului Nectarie si nu numai a Sfantului Nectarie, ci si a Sfintilor Rafail, Nicolae si Irina: tamaduirea primei noastre fetite, Anastasia, diagnosticata de la varsta de 2 ani cu megadori colon si constipatie cronica. Clismele regulate pe care am fost nevoiti sa i le facem tot la 2-3 zile timp de 1 an o inspaimantau si o aduceau intr-o stare critica, cu transpiratii abundente, tremuraturi, urlete, lacrimi etc. Supozitoarele cu glicerina nu-si mai faceau de mult efectul. Pe 27 aprilie 2004 am consultat un medic naturist din Bucuresti, dupa care am fost si la racla cu moastele Sfantului Nectarie de la manastirea Radu Voda. De aceasta data Dumnezeu ne-a pus credinta la incercare. Minunea intarzia. Au trecut cateva zile. Eram abatuti si nedumeriti. Am citit de cateva ori, impreuna cu fetita, Acatistul Sfantului Nectarie si Paraclisul Sfintilor Rafail, Nicolae si Irina. Aflasem de curand ca Sfantul Rafail a vindecat o femeie care suferea de constipatie cronica si ca Sfantul Nectarie “se pricepea” si la boli intestinale. In martea luminata, a 3-a zi de Pasti, cand sunt sarbatoriti Sfintii Rafail, Nicolae si Irina, Anastasia a facut la olita fara nici o interventie din partea noastra. Nici nu apucasem sa-i administram tratamentul prescris de doctor. Am sa redau cu exactitate dialogul pe care Anastasia l-a avut in februarie 2005 cu sora mea cea mica si pe care l-am notat imediat:

N: - Am auzit ca ai facut la olita. Vezi ca te-au ajutat sfintii daca te-ai rugat?
A: - Da! Am visat ca a venit la mine si m-a ajutat sa fac si m-a impins asa: hmmm!
N: - Cine a venit la tine?
A: - Sfantul Lafail!
N: - Si cum arata?
A: - Avea barba lunga!
N: - Era mic sau inalt?
A: - Inalt!
N: - Si cum era imbracat?
A: - Ca tati!
   (....)
N: - Ia sa vedem, care din aceasta icoana?
A: - El! (l-a aratat exact pe Sfantul Rafail).

Se pare ca sfintii lucreaza si “in echipa”. Nu pentru ca nu ar fi in stare sa se “descurce” individual, ci pentru ca le place smerenia, conlucrarea prieteneasca, intercomuniunea, ca unii ce sunt partasi ai Sfintei Treimi – “structura supremei iubiri”.

Si in anul acesta (2006) Sfantul Nectarie ne-a avut sub obladuirea sa. In luna iunie ne aflam in statiunea Govora. Doamna doctor R.I. ne-a primit ca si cum ne-ar fi cunoscut de cand lumea. Asistenta dansei era insarcinata; mai avea cateva zile si trebuia sa nasca. Amabilitatea amandurora ne-a incurajat sa orientam discutia spre taramul duhovnicesc al credintei. Le-am povestit propria experienta cu Sfantul Nectarie, sfatuind-o in special pe doamna asistenta sa-l cheme in ajutor la nastere. Si pentru ca sa se convinga de cele spuse, le-am daruit cate o carte cu viata, minunile si Acatistul Sfantului. Apoi am urcat cu fetitele cele mari la ultimul etaj. In ziua aceea mai aveam de facut inca o procedura. Dar inainte de a o finaliza, din ispita si rautatea diavolului care n-a suportat propovaduirea noastra, fetitele au iesit cu un minut mai repede. Am auzit in curand tipete si inima mi-a fost cuprinsa de neliniste. Presimteam ca s-a intamplat ceva rau. Cand am coborat, Daria se afla in bratele unei femei care impreuna cu doamna doctor R.I. ne-au spus, speriate, ca fetita a alunecat pe scari si s-a rostogolit de sus pana la parter intocmai “ca un dovleac” si,  spre marea lor surprindere, n-a patit nimic. Eu insami am pipait-o, am scuturat-o, am intors-o “pe toate partile”: nici o lovitura, nici o vanataie. Cand am parasit incinta spitalului, a inceput sa zburde ca de obicei. Am ajuns in parc ca sa ne intalnim cu mama, care o avea in grija pe Nectaria. Si mama era oarecum tulburata. Ce se intamplase? In acelasi timp in care Daria cazuse, in caruciorul in care dormea Nectaria era gata-gata sa intre o masina care virase foarte aproape de banca pe care statea mama. Cativa centimetri in plus si accidentul era inevitabil. Ne-a pazit insa Sfantul Nectarie, drept multumire....

Si inca ceva foarte important: 7 luni de zile Nectaria nu  dormea noaptea, iar ziua dormea doar 15-20 de minute. I-am administrat si Romergan, dar degeaba. Capatasem o oboseala cronica, vecina cu nebunia. Nu stiam ce are. Ma scula din ora-n ora, certandu-ma parca... Cauza? Am fagaduit CEVA si nu m-am tinut de cuvant, amanand in permanenta din diverse motive. In momentul in care am inceput sa scriu, Nectaria a inceput sa doarma. Concluzia?  FAGADUINTELE FACUTE SFINTILOR TREBUIESC INDEPLINITE IMEDIAT, altfel apar atentionarile.
Binecuvantat esti Doamne, invata-ne pe noi indreptarile Tale! Amin.



Un copil nu e o povara

La fel ca si Gabriela de cand sunt insarcinata(aproape 2 luni deacum),tot citesc articole despre avort ,despre copii ...povestiri ale unor femei care au acceptat sa faca avort.

De Craciun anul trecut am plecat si eu in tara fericita ca imi voi vedea familia si pe vechiul meu prieten pe care nu incetasem sa il iubesc niciodata.Toata perioada cat am stat in tara am stat la el.Intr-o seara,venind de la parinti mei mi-a zis ca ma iubeste enorm ca nu vrea sa ma piarda si ca isi doreste mult,enorm sa avem un copil.

I-am zis ca si eu il iubesc si ca imi doresc un copil daoar ca imi e frica ca nu cumva sa se schimbe si sa nu mai vrea copilul.Dar el a zis nu te iubesc niciodata nu se va intampla asta ai incredere voi face tot ce pot sa fie bine...Pe 1 ianuarie am plecat din tara iar pe 6 ianuarie am aflat ca sunt insarcinata.L-am sunat imediat in secunda urmatoare sa ii dau vestea care ne doream amandoi sa o auzim.A fost fericit la fel si eu ...Dupa cateva zile le-a zis parintilor lui iar acestia s-au suparat tare si l-au indemnat sa imi cera sa fac avort pe motiv ca nu e momentul inca sa avem copii..i-am zis mereu ca nu fac indiferent ce sar intampla...Ma sustinut la inceput dar dupa o perioada a inceput sa imi zica ca nu il mai vrea ca putem avea mai tarziu, ca nu avem una,ca nu aveam alta ...ca vrea un viitor ca vrea facultati si multe chestii de genul ...intr-un cuvant incepuse sa ma abandoneze.Am trecut printr-o perioada de cosmar cand nu stiam ce sa fac singura departe de casa printre straini,plangeam si ma rugam.Nu vroiam sa imi omor propriul copil,vroiam sa fie doar un cosmar din care sa ma trezesc si sa fie bine.Sub presiunile lui si a mamei lui de 3 ori am zis fac avort ..dar defiecare data Dumnezeu mi-a oferit posibilitati sa nu fac avort...In urma cu 2saptamani m-am hotarat l-am sunat si i-am zis"m-am hotarat nu fac avort imi pastrez copilul".La care mi-a zis bine eu in cazul asta nu vreau sa stiu de copil si nu mai vreau sa stiu nici de tine,pe mine sa nu ma inplici in viatya ta niciodata cu nimic.I-am zis bine si am inchis tel.Acum inca mai sufar,inca doare durerea care el a provocat-o in mine dar pt copilul meu care se va naste in max 7 luni vreau sa merg mai departe si ma rog lui Dumnezeu sa imi dea sanatate si putere sa aduc pe lume ceea ce in curand va deveni insasi viata mea-copilul meu.

Si la fel ca si Gabriele, iubitiva copii si nu faceti avort, nu va ganditi ce o sa faceti cu ce o sa-l cresteti ,ca nu puteti face scoala ca nu o sa mai fiti fericite ca lumea o sa vb ..Dumnezeu e mare si bun nu ne lasa el pe noi...iar daca Dumnezeu vrea sa fim fericite sa putem face una alta ne va da si chiar cu un copil care pana la urma nu e o povara nu e un strain e parte din noi.

Si nu mergeti pe teoria ca daca are o saptamana nu e un copil e ...nu stiu alceva.E suflet care Dumnezeu a pus in tine iar trupul va loa infatisare dupa suflet ...

Insfarsit in mai putin de 7 luni voi fi mamica cu ajutorul lui Dumnezeu,ma rog infiecare seara sa fie bine si stiu si cred ca Dumnezeu nu ma va lasa.

Multa sanatate tuturor mamicilor din lume si Dumnezeu sa va lumineze minte si sa va dea putere sa mergeti mai departe!Domane ajuta!

Elena



Vis cu multumesc ...  (anonima)

As raspunde si eu acestei sectiuni si mai ales Magdei ... si eu trec printr-o situatie foarte dificila. Violul la tine a fost fizic. La mine a fost moral. Adica a facut tot posibilul sa ma lase insarcinata apoi m-a parasit. Toti prietenii lui imi spuneau sa fac avort...chiar si prietenele lui care ma sfatuiau astfel stand cu un copil in brate...am pornit in cautare...nu stiam daca fac bine...am vorbit cu toti prietenii comuni cu el, cu rudele lui, cu prietenii mei care i-am selectat in a le spune, persoane care stiam ca ma vor intelege sau speram...care m-au inteles. Parintii la inceput au fost alaturi cu timpul pareau a fi ingroziti...merg in continuare la preoti si am vorbit cu psihologi.

Cand doctorul meu a zis sa fac avort si ca este ceva normal .... nu m-am putut abtine din plans...

Ce m-a facut sa scriu a fost visul tau in care puiul tau te intreba de ce? ... eu l-am visat dupa ce mi-au propus toti sa avortez iar eu am spus cu incapatanare NU spunandu-mi : MULTUMESC ...e ciudat dar e adevarat...

Sper sa ma ajute Dumnezeu!



L-am cunoscut pe Internet ...

Am citit pe internet cateva povestiri si cateva reportaje desprea avort si am hotarat sa va scriu si povestea mea.

Am cunoscut pe cineva prin intermediu internetului acum 2 ani , el se numeste Emilian si este din Iasi iar eu sunt din Bucuresti.Dupa 2 ani de asteptare in sfarsit ne-am intalnit anul acesta in septembrie , am fost eu la Iasi.

Mi-a jurat ca ma iubeste si ca o sa fie toata viata langa mine pentru ca eu sunt cea mai potrivita pentru el si ca a visat sa fie cu mine 2 ani de zile.A fost primul barbat din viata mea ,il iubesc enorm , inca il mai iubesc.Am stat la Iasi 4 zile si m-am intors la Bucuresti cu gandul ca in scurt timp sa ma mut la Iasi pentru EL .

La scurt timp am aflat ca sunt insarcinata , m-am bucurat , chiar daca am 22 de ani si el 23 , eu m-am bucurat , pentru ca stiam ce Emilian isi doreste un copil cu mine pentru ca ma iubeste,insa nu a fost asa .Cand a aflat a inceput sa-mi spuna ca e prea tanar si ca el vrea sa-si traiasca viata si ca nu are bani, iubirea aia mare care o avea pentru mine a zburat pur si simplu.Asta nu m-a facut sa renunt nici un moment la copilul meu , sunt insarcinata in o luna si imi doresc acest copil din tot sufletul meu, chiar daca el mi-a propus sa fac avort.

Parintii mei inca nu stiu de sarcina mea , in ianuarie voi pleca in Anglia de unde sper sa nu ma mai intorc niciodata, vreau o viata mai buna pentru copilul meu , el nu are nici o vina ca tatal lui nu-l vrea.Insa stiu ca o sa vina si vremea cand acest "tata" o sa vrea sa-si ceara iertare in fata copilului lui , nu stiu daca v-a obtine aceasta iertare insa stiu ca Dumnezeu si cu mine o sa-l invatam pe acest copil ce inseamna a ierta .

Scriu aceasta scrisoare in atentia tuturor tinerelor care raman insarcinate , iubiti-va copii indiferent de situatia voastra actuala , Dumnezeu este bun cu noi si nu ne lasa la greu , da-ti nastere acelor copii care nu au nici o vina .

Peste 8 luni o sa fiu mama , e cel mai minunat sentiment de pe acest Pamant , ma simt mai plina de viata , simt ca micutul din mine depinde de starea mea de spirit si de sanatate ,asa ca pentru el sunt puternica.

Simte si tu ce simt eu acum !!! FI SI TU PUTERNICA

Gabriela

Sursa: http://www.avort.ro/marturii.php


Alte surse despre marturiile femeilor care au facut avort sau care NU au facut avort: http://provita.org.ro/index.php?dir=2.Documentatie/1.Articole%20si%20studii/marturii/